Toată lumea cred că știe de “Ignorance is bliss”. N-aș putea să vă spun cine a zis prima dată lucrul acesta dar pot să certific că este adevărat. A ignora înseamnă pur și simplu detașare. Ignoranța este câteodată cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla. Părinții mei întotdeauna mi-au zis ignorăi pe acei oameni care te vorbesc pe la spate, ignorăi pe oamenii care te enervează, ignoră să te bagi în conflicte doar de dragul de a te bagă și vezi-ți de treaba ta.
În generală și în liceu consideram asta o utopie și mai mult de atât, nu concepeam să fiu cel enervat de toată lumea fără să ripostez și să se întâmple ceva. Doar era orgoliul și siguranța mea la mijloc, nu-i așa? Poate atunci nu gândeam întrutotul limpede. Acum!?
Am crescut și am învățat să ignor. Și asta pentru că de prea multe ori luam de bun unele lucruri și foarte personal. Am învățat că e bine să ignor și să trec cu vederea anumite aspecte care nu mă avantajeau în niciun fel sau îmi creeau neplăceri și temeri nejustificate. Întâmplări pe care puteam să le evit ușor. Sunt unele lucruri care pur și simplu nu mă ating și nu mă mișcă din loc.
Poate sunt un ignorant, poate nu sunt dar ceea ce s-a întâmplat în București în ultimele zile mi-a demonstrat că suntem departe de civilizația pe care românii o sperau acum 23 de ani. Suntem departe pentru că nu știm să ne comportăm, nu știm ce vrem să facem și încotro o apucăm. Am filtrat toate cuvintele cheie legate de desfășurarea acestor evenimente pentru că unele lucruri erau pur și simple aberații și nu evidențiau deloc realitatea din acel moment. Era uneori prea mult zgomot care nu spunea nimic.
Suntem liberi să facem ce vrem, când vrem și cum vrem. Întradevăr este corect că oamenii protestează, dar cu ce scop? Ce cred masele că se va întâmpla dacă se strâng seară de seară la Universitate și țipă până răgușesc? Cu o floare nu se face primăvară, darămite cu câteva sute de oameni. Alex Mihaileanu spunea că oamenii nu vor schimbare ci vor să beneficieze de protecționismul socialist dar să aibă parte în același timp de toate lucrurile bune date de capitalism și democrație. Ori într-o alegere nu există cale de mijloc. Nu există da, nu și poate. Și mentalitatea românească se pare că nu învață niciodată acest lucru.
De ce prefer să stau în casă și să nu particip la astfel de manisfestări? Pentru că nu cred în ideologia “Deșteaptă-te române în al 12-lea ceas”. Pentru că ai mei m-au educat cum au știut ei mai bine și am învățat că violența nu-ți întărește nici convingerile nici nu este soluția tuturor problemelor omenirii. Și pentru că la 24 de ani cât am nu-mi permit să mă alătur unora sau altora. La fel ca Andrei, trebuie să profit de faptul că încă sunt tânăr și sănătos și să-mi clădesc un viitor care să-mi permită la bătrânețe să stau liniștit și să-mi văd copiii și nepoții fericiți.
Nu cred în politică, nu mi-am exercitat niciodată dreptul la vot și nu voi face asta atâta timp cât în această țară nu vor exista oamenii potriviți pentru a face ceva. Asta durează. Și nu cred că se va întâmpla asta prea curând. Cei care cred în schimbare doar pentru că se adună 400-500 într-o piață și scandează sunt prea naivi.
Nu se schimbă un om, nu se schimbă un partid sau mai multe partide politice. Schimbarea începe cu mentalitatea fiecăruia și începe de jos. Cum egiptenii nu au creat piramidele începând cu vârful și terminând cu baza ci invers nici la noi nu începi cu capul și termini la coadă.
Oamenii trebuie să fie conștienți că o schimbare nu înseamnă doar cereri. O schimbare necesită timp, mentalități diferite, educarea celor din jur, construirea unui sistem solid de valori morale și etice, implementarea unor instituții publice eficiente, organizarea unui sistem nou de învățământ plus stabilitatea economică de care avem nevoie.
Nu sunt în măsură să vă explic toate lucrurile astea pentru că nu am experiența și mijloacele necesare în aceste domenii pentru a explica ceva. Am doar câteva opinii pe care am vrut să le împărtășesc.
La Auraș găsiți o listă detaliată a lucrurilor care s-au scris în ultimele zile. Un alt punct de vedere găsiți și la Radu Ceucă.
Până se liniștesc apele, o să evit câmpul de bătălie. Nu de altă, dar țin la integritatea mea și am prieteni cărora le-a fost frică să treacă pe la Universitate în perioada asta, mai ales în situația în care nu știau dacă lumea acolo se bate sau doar scandează.
