Se întâmplă asta. S-au cel puțin așa zic canadienii de la Wasserman+Partners. În caz că nu reciclezi recipientele de plastic riști să fii marginalizat de cei din jur. Campania este completată cu alte 3 spot-uri scurte (aici, aici și aici) și ingenioase aș zice eu. Nu de alta, dar la modul cum circulă în prezent [...]
Ce cântăm azi?
Imperial March, ceva Beethoven, un Eminem sau Tupac? Poate ne aventurăm în România anului 2012 și cântăm hit-urile vedetelor care apar prin toate ziarele de scandal? Sau poate facem ce au făcut cei de la DDB Stockholm pentru Volkswagen și pe lângă faptul că ne distrăm îi mai educăm puțin și pe ceilalți. Plus că [...]

Pe tronul din sticle
*Disclaimer: Acest post este scris sub influența unui Grolsch. Toată lumea știe ce se întâmplă cu sticlele din sticlă după ce le bem conținutul, corect? Să vă zic că acele sticle se pot folosi eficient și recicla într-un mod responsabil? În mod sigur nu știați că dintr-o sticlă de bere se poate creea un extinctor [...]

Câteva campanii “Don’t text and drive”
De la un timp am văzut că sunt în vogă în advertising multe campanii de prevenire a accidentelor. Și asta m-a pus pe gânduri și am început să tot caut abordări creative în aceste campanii și să înțeleg și eu dacă toate aceste campanii au sau nu au efect în societate. În mare parte, toate [...]
Typography și Star Wars
Typography este o artă neînțeleasă. De fapt este o artă și o obsesie pentru fiecare designer care se lovește în compoziții de fonturi. Este artă pentru că te lasă să transpui din limba vorbită într-un vizual mesajul pe care vrei să-l transmiți chiar dacă ilustrația nu ți-a dat vreun indiciu de ce ar putea însemna [...]
Don’t kill the hamster
Răscolind internetul în sus și în jos internetul am dat de spot-ul astă pentru Fabri Color, un fel de colorant/vopsea industrială pentru haine. Și am râs. Mult. Am râs de modul dramatic de interpretare. Cum poți să treci ăn diferite situații de la o stare emoțională la alta doar bazându-te pe culori, nu prea am [...]

Adrenaline Rush
În caz că vă întrebați ce a fost cu tot teasing-ul acela de pe străzi și din metrou cu flyere pe care scria “Trăiește”. Eu zic că da. Comentam la un moment cu tovarășu’ Mihnea și îi ziceam că ar putea fi o reclamă la o nouă marcă de energizant, sau măcar la o gumă [...]

2 ad-uri sociale
Cred în schimbarea oamenilor prin educație. Și mai cred în schimbarea oamenilor prin arătarea realității crunte în care trăim. Poate unii nu conștientizează, poate alții iau în derâdere, dar schimbarea socială ar trebui să pornească de la conștientizarea unei realități O realitate arătată în cele 2 ad-uri de mai jos care fac parte dintr-o campanie [...]
The Guardian – 3 Little Pigs
Povestea clasică a celor 3 porcușori, variantă social media, expusă pe TV într-un spot pentru The Guardian. O idee foarte bine executată și foarte bine centrată pe coverage-ul din social media. Știrile se răspândesc repede, creează buzz și devin trending topic în toată lumea.

Ad Eco de Dragobete
Iubire, chestii, trestii, Valentine’s Day, Dragobete. Plus aplicații de facebook. Cam asta am văzut în publicitatea de la noi în ultima perioadă. Iar de Dragobete advertiserii români înfloresc. Nu că n-ar fi rău să marketăm ceva dar ar fi mișto dacă am știi să facem asta. Un exemplu fain pe care l-am descoperit ar fi [...]




Comentarii recente